Citeam intr-o carte despre un cuplu, sot si sotie, care si-au dat intalnire in mall pentru a vedea un film. Sotia a ajuns la timp la locul de intalnire, iar sotul a intarziat, fiind captivat de vitrinele magazinelor si de intalnirea cu un prieten. Din cauza intarzierii sotului, cei doi nu au mai putut viziona filmul.
Reactia sotiei la momentul respectiv a fost una de ocara, reprosandu-i sotului ca a intarziat.
Citind acestea, m-am gandit ca si eu am reactionat asa cand altii au intarziat si mi-am luat si portia de reprosuri cand am intarziat eu. Dar oare aces comportament este unul normal? Exista un alt fel de abordare a problemei?
Consider ca in 90% din cazuri, cand intarzii, pur si simplu nu-ti pasa. Restul de 10% poate fi din cauza unor situatii necunoscute.
Indiferent de caz, cel care asteapta se simte neglijat. Are toate motivele sa-ti reproseze asta, dar poate sa o faca oricum?
Datoria celui care intarzie este de a specifica motivul pentru care a intarziat, altfel el exprima si mai multa nepasare.
"Am vrut sa ma trezesc mai tarziu si sa intarzii la munca, pentru ca am considerat ca asta imi va face ziua mai buna."
poate fi un raspuns foarte plauzibil.
Datoria celui care asteapta este de a spune cum se simte.
"Cand tu ai intarziat, eu m-am simtit neglijat/a. Am vrut sa plec, dar am hotarat sa te mai astept putin. Acum am pierdut filmul, desi mi-ar fi placut foarte mult sa-l vad. Dar ma bucur foarte tare ca esti aici. Putem face altceva."
Daca amandoi ati facut tot posibilul sa va intalniti, bucurati-va unul de altul. Chiar daca trebuia sa mergeti la un eveniment impreuna, iar din cauza intarzierii nu se mai poate, apreciati ca sunte-ti impreuna.
In exemplul de la inceput, cei doi erau casatoriti de multi ani, dar asta nu este un motiv pentru care ei sa nu se bucure de o intalnire in doi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu