Biblia - Facerea - Cap.1 - Facerea lumii si a omului - II

Atunci cand auzim cuvantul pamant ne gandim doar la planeta pe care locuim. Cumva in mintea noastra Dumnezeu exista doar pentru noi, a creat doar omul asa cum il vedem si suntem unici in acest multivers. E buna aceasta gandire pentru ca ne face sa ne simtim speciali, dar e gresita.
Daca in partea I "cerul si pamantul" se refera la rezultatul creaţiei, cosmosul ordonat, „existenţa întregului univers“, lumea îngerească şi cea materială, in Facerea 1.2 "pamantul" reprezinta din nou intreaga creatie materiala.

Facerea 1.2 : Dar pământul era nedesluşit şi ne'mplinit; şi întuneric era deasupra genunii; şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor.


Asa cum citesc acest verset, imi suna a fi scos din context. E incomplet. Dupa semnele de punctuatie sunt 3 propozitii legate prin "si" ca sa fie cumva legate. 

"Si"-urile dintre propozitii nu isi au rostul. In mod normal prin - si - se face o enumerare de lucruri sau actiuni cu legatura intre ele. Scotand mai mult din cotext, fraza ar putea fi: ... pamantul era ... si intuneric era ... si Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra... Coroborat cu Facerea 1.1, ar putea avea sens fraza de mai sus, admitand ca Dumnezeu este lumina, lumina si intunericul fiind 2 stari vibrationale, si lumina are o vibratie mai inalta decat intunericul, desi Dumnezeu ESTE, atat lumina cat si intunericul.

Prima propozitie incepe cu "Dar", o legstura cu si o contradictie a primului verset. A facut Dumnezeu cerul si pamantul, lumea ingereasca si cea materiala, DAR, cea materiala era fara forma. 

• Nedesluşit: invizibil sau de-abia vizibil, ca prin abur. Ne'mplinit: ne'ntocmit pe de-a'ntregul; pustiu; gol; deşert, fără viaţă. Ebraicul tohû-bohû sugerează ideea de haos, materie informă, creată din nimic, dar încă neorganizată, nedesluşită. (www.dervent.ro/biblia)

Nu se spune nimic despre cer, ceea ce pot deduce ca lumea ingereasca era perfecta. 

A doua propozitie introduce 2 cuvinte: intuneric si genune. Pentru ca inca Dumnezeu nu facuse astrele care sa dea lumina asa cum o vedem, intunericul si lumina prezentate in versetele viitoare reprezinta stari vibrationale.

Genune inseamna prapastie adanca, abis, hau. Pentru a putea considera ceva o genune, este nevoie de stabilirea unei directii si de un punct de referinta. Genune este folosit la singular, iar prin articularea cuvantului, genunii, textul se refera la o anume prapastie. Aceasta propozitie ridica doua intrebari: despre ce prapastie este vorba si de ce intunericul era doar deasupra?

A treia propozitie introduce alte doua cuvinte: Duhul lui Dumnezeu si apa. Comentariul biblic spune despre Duhul lui Dumnezeu:

• În limba greacă, acelaşi cuvânt, pneuma, înseamnă şi „vânt“, şi „duh“. Aşadar, mişcarea aerului care va face posibilă ivirea pământului; Duhul dătător de viaţă al lui Dumnezeu.

Textul spune pana aici ca exista un Dumnezeu si Acesta are un Duh. Neavand raspunsul la intrebarea: Cine este Dumnezeu? il voi cauta de-a lungul cartii. Pana acum imi suna a Trinitate: Dumnezeu (numit Tatal in ortodoxism, desi nu se relateaza despre vibratia masculina sau feminina), Duhul Sfant, si... Care a fost Trinitatea inainte de Isus?
Si ultimul cuvant despre care comentez este: apa, sau apele cum este folosit in text. A aparut de nicaieri si este primul cuvant la plural. As putea presupune ca o data cu formarea materiei a fost formata si apa asa cum o stim. Dar daca "pamant" este reprezentarea generalizata a materiei, genunea un abis intre doua puncte de referinta, apele trebuie sa fie denumirea pentru inca o generalizare. Mai multe in versetele care urmeaza.